Primăvara aduce una dintre sărbătorile noastre preferate - Paștele, ocazie cu care putem organiza evenimente tematice și aduna zâmbetele copiilor entuziasmați de venirea iepurașului. Deși tradițiile de Paște au rădăcini vechi, fiecare regiune a țării a dezvoltat anumite ”ritualuri” specifice, menite să celebreze această sărbătoare.
În această perioadă avem grijă mai mult ca oricând de aproapele nostru, mizând pe o energie pozitivă și alungând orice gânduri sau acțiuni care să ne scoată de pe această cale a purificării sufletului. Este și o perioadă în care celebrăm un nou ciclu al naturii, primăvara oferindu-ne printre cele mai frumoase peisaje.
În acest context, suntem entuziasmați ca în fiecare an, în perioada Paștelui să organizăm evenimente pentru copii, ce au ca tema centrală iepurașul. Astfel, în confortul casei dumneavoastră, sau în orice altă locație alegeți, puteți apela la prezența iepurașului de Paște (mascota iepuraș de închiriat), precum și la animatorii iepurași, gata oricând de distracție.
Mascota Iepuraș și animatorii iepurași – Rilă Iepurilă și Rica Iepurica, organizează și anul acesta vânătoarea de ouă, în care copiii vor fi ghidați să găsească surprizele ascunse, ca mai apoi să le împartă unii cu alții. Bucuria copiilor e completată de activitățiile distractive propuse de personajele noastre care fac jocuri interactive cu cei mici, ținând cont de locația în care sunt chemați și bineînțeles, de numărul și vârstele copiilor.
În cadrul vânătorii de ouă, propunem și o sesiune de pictat pe față realizată de animatorii Golden Party, în care copiii au ocazia să se transforme în personajele lor preferate, sau poate chiar într-o gașcă de iepurași drăgălași. Vom modela împreună iepurași din baloane, vom desluși indiciile comorii ascunse și vom dansa pe ritmuri vesele, căci natura ne îndeamnă să fim optimiști.
Bucuria copiilor este și bucuria noastră, așa că ne străduim de fiecare dată să venim cu cele mai distractive și educative propuneri pentru întreaga familie. Considerăm că vânătoarea de ouă este o activitate în care putem include întreaga familie, reușind astfel să formăm amintiri plăcute și să sudăm relațiile din cadrul acesteia.
Tot bucuria copiilor ne menține creativi și energici, așa că anul acesta o să aveți parte de multe surprize din partea echipei Golden Party. Cu ajutorul mascotei iepure și a animatorilor iepurași, organizăm cele mai frumoase petreceri, ateliere de creație, vînători de comori sau alte activități în care doriți să împărțiți bucurie pentru copiii dumneavoastră.
Bogdan Tudor, manager Golden Party